Clădirea unui complex comercial din Iaşi s-a prăbuşit parţial, sâmbătă la prânz, în urma unui puternic incendiu care a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în partea stângă a complexului, pompierii intervenind şi la această oră pentru stingerea focului, informează Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, Silvia Spiridon, a declarat că incendiul a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2.00, în partea stângă a complexului comercial "Siraj", unde există mai multe standuri cu produse de papetărie, vopseluri şi produce chimice.
Potrivi acesteia, sâmbătă, în jurul orei 12.00, partea din spate a clădirii s-a prăbuşit, incendiul nefiind stins nici la această oră.
"La faţa locului sunt deplasate efective importante ale ISU, sunt acolo în jur de 80 de pompieri, dar incendiul se propagă cu violenţă. Sunt multe produse chimice, inclusiv vopseluri, existând încă focare chiar şi în zona prăbuşită", a declarat Silvia Spiridon.
Pe timpul intervenţiei, doi pompieri au fost intoxicaţi cu fum, fiind transportaţi la Spitalul Sfântu Spiridon din Iaşi. Cei doi pompieri au vârste de 23 şi 31 de ani.
Clădirea unui complex comercial din Iaşi s-a prăbuşit parţial, sâmbătă la prânz, în urma unui puternic incendiu care a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în partea stângă a complexului, pompierii intervenind şi la această oră pentru stingerea focului, informează Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, Silvia Spiridon, a declarat că incendiul a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2.00, în partea stângă a complexului comercial "Siraj", unde există mai multe standuri cu produse de papetărie, vopseluri şi produce chimice.
Potrivi acesteia, sâmbătă, în jurul orei 12.00, partea din spate a clădirii s-a prăbuşit, ince