Candidatul socialist în alegerile prezidenţiale din Franţa François Hollande a declarat miercuri pentru cotidianul german Handelsblatt că va bloca pactul bugetar susţinut de Germania, dacă acesta "nu conţine măsuri de creştere" economică, relatează AFP şi Mediafax.
"Dacă pactul nu conţine măsuri de creştere economică, nu voi putea susţine ratificarea lui de către Adunarea Naţională. Am promis acest lucru francezilor şi îmi voi respecta promisiunea", a declarat pentru publicaţia economică Handelsblatt cel prezentat în sondaje ca mare favorit al scrutinului al cărui prim tur se va desfăşura duminică.
"M-am întâlnit cu mai mulţi şefi de stat europeni. Nu prea mulţi sunt satisfăcuţi de situaţia economnică. Nu sunt izolat", a dat asigurări Hollande.
În plus, el a calificat drept o "pură operaţiune de relaţii publice" proiectul de înscriere în Constituţia franceză a unei "reguli de aur" prin care să fie plafonat nivelul de îndatorare publică, apărată de preşedintele în exerciţiu Nicolas Sarkozy.
Generalizarea în cadrul zonei euro a "regulilor de aur" este un "cal de bătaie" al cancelarului conservator german Angela Merkel, după ce Germania s-a dotat cu un asemenea instrument.
"Eu înţeleg că există o solidaritate partizană între diferitele tabere conservatoare europene", a răspuns candidatul socialist, atunci când a fost întrebat despre refuzul lui Merkel de a-l primi în cursul campaniei.
"Fără a ţine cont de ceea ce s-a întâmplat în campanie, dacă sunt ales, voi face prima mea vizită în Germania. O voi întâlni pe Merkel atunci. În această perioadă de mare criză, Europa are nevoie de cuplul franco-german", a continuat el.
Hollande a suscitat numeroase discuţii în Germania, ameninţând acum ceva timp că va cere pur şi simplu o renegociere a pactului bugetar european, apărat energic de Merkel şi destinat consolidării disciplinei financia