Peste două milioane de pensionari cu pensii mai mici de 740 de lei nu vor mai plăti, din mai, contribuţia de 5,5% pentru asigurări sociale de sănătate, bugetul de stat urmând să piardă anual aproximativ un miliard de euro, au declarat joi, pentru MEDIAFAX, surse guvernamentale.
Potrivit surselor citate, contribuţia de 5,5% reţinută pensionarilor cu pensii sub 740 de lei aducea bugetului de stat aproximativ un miliard de euro pe an.
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Doina Pârcălabu, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că din mai va fi aplicată decizia Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea prevederilor art. 259 alin. (2) din Legea 95/2006, procentul de 5,5 urmând să fie reţinut numai veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei.
Pârcălabu a precizat că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, neputând fi restituite sume reţinute până acum.
În 13 martie, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 259 alin.(2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care au format obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Kiss Andrei în dosarul 204/33/2011 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei.
Potrivit CNPP, noua modalitate de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate se va aplica în mod automat pentru toţi pensionarii care au pensii mai mici de 740 de lei, nefiind necesară depunerea unor cereri.
Peste două milioane de pensionari cu pensii mai mici de 740 de lei nu vor mai plăti, din mai, contribuţia de 5,5% pentru asigurări sociale de sănătate, bugetul de stat urmând să piardă anual aproximativ un miliard de e