Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, miercuri seara, că este bucuros că opoziţia a depus o moţiune de cenzură la adresa Guvernului, deoarece astfel are posibilitatea să se adreseze în Parlament şi liderilor opoziţiei, potrivit Mediafax.
"Abia aştept momentul în care voi lua cuvântul în Parlament, la moţiune", a spus Ungureanu, la postul B1 TV.
Citeşte şi Ungureanu: Tăriceanu mi-a căutat nod în papură. Vezi şi ce spune premierul despre relaţia sa cu preşedintele Băsescu
USL a depus, miercuri, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu.
Documentul, intitulat "Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!", a fost depus la Birourile Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Citeşte şi Mihai Răzvan Ungureanu: Modelul politic Traian Băsescu nu este replicabil
Moţiunea de cenzură este semnată de 116 parlamentari, numărul minim necesar pentru iniţierea acestui demers. Documentul are 15 pagini şi este structurat pe trei capitole. Potrivit deputatului Mircea Duşa, liderul grupului PSD de la Camera Deputaţilor, aceste capitole se referă la "gestionarea frauduloasă" de către Guvern a resurselor ţării prin privatizări, alocarea de bani de către Guvernul Ungureanu, pe criterii politice, pentru primăriile PDL, UNPR şi UDMR, respectiv reorganizarea, prin intervenţia Guvernului şi "încălcarea autonomiei universitare", a UMF Târgu Mureş şi înfiinţarea liniei de limbă maghiară.
Conform articolului 113 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Citeşte şi Ungureanu despre oferta de premier: O după-amiază liniştită,un telefon şi a şaptea zi s-a creat lumea
Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul to