Guvernul a amânat în şedinţa de miercuri luarea unei decizii asupra proiectului de lege ce stabileşte plafonarea despăgubirilor pentru proprietăţile naţionalizate la 15% din valoarea bunului. Proiectul ar putea fi aprobat în şedinţa de săptămâna viitoare, potrivit unor surse oficiale.
Statul mai are de despăgubit circa 145.000 cereri depuse de persoane ale căror proprietăţi au fost confiscate de regimul comunist, şi doar trei luni la dispoziţie să găsească o soluţie eficientă pentru că pe 12 iulie expiră termenul limită de 18 luni pe care Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) l-a dat statului român să rezolve problema despăgubirilor.
În ultimii ani CEDO a fost asaltată de sute de românii care reclamau abuzurile statului român în problema despăgubirilor şi cereau Curţii Europene să le facă dreptate.
În şedinţa de ieri, miniştrii din Guvernul Ungureanu şi-au expus punctul de vedere cu privire la proiectul de lege privind plafonarea despăgubirilor, însă aceştia au amânat luarea unei decizii pentru săptămâna viitoare, probabil pentru marţi, potrivit unor surse oficiale. Proiectul de lege a fost făcut public cu doar o săptămână în urmă, şi ar fi trebuit ca în şedinţa de guvern de miercuri, 18 aprilie, să fie aprobat, pentru ca mai apoi să meargă în Parlament pentru dezbatere în procedură de urgenţă.
Guvernul încearcă prin acest proiect de lege să rezolve problema despăgubirilor pentru proprietăţile naţionalizate după ce în ultimii douăzeci de ani nici despăgubirile în natură, nici cele în bani şi nici cele cu acţiuni la Fondul Proprietatea nu au reuşit să umple "sacul fără fund" al restituirilor. Acest lucru s-a întâmplat şi pentru că procedura de despăgubire a fost deturnată de la scopul iniţial prin funcţionari corupţi, supraevaluări de dosare şi lipsă de voinţă politică din partea partidelor care au fost la guvernare în ul