Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazuri de extrema urgenta

Publicat in Formula AS, vineri 20 aprilie 2012 ·

"La 6 luni, a trecut prin cateva operatii si chinul nu s-a sfarsit"

Stimata doamna director Sanziana Pop,

Stimata redactie a "Formulei AS",

Ma adresez dvs. in speranta ca se vor gasi "ingeri de la revista "Formula AS"" care sa ajute, atat cat pot, o familie tanara si greu incercata. Tin sa precizez ca nu am nici un grad de rudenie cu aceasta, dar am aflat de suferinta unui nevinovat copilas in varsta de 6 luni, Eric Cristian, care de cand s-a nascut are mari probleme de sanatate si a suferit interventii chirurgicale. Ma gandesc la durerea parintilor acestui ingeras, la frica cu care se duc la spital si asteapta ca acesta sa iasa din operatii, la ceea ce simt cand il vad chinuindu-se, la rugaciunile pe care le inalta zi de zi, nadajduind ca intr-un final eforturile lor si ale medicilor vor avea rezultatul dorit. In octombrie 2011, cand copilul avea numai 2 luni, s-a facut o prima interventie chirurgicala la Spitalul "Marie Curie", in vederea extirparii unui rinichi, dar dupa patru ore si jumatate de stat in sala de operatii, doctorii au comunicat parintilor ca micutul mai are o sansa ca in timp si cu diverse interventii, rinichiul sa-si reia functionalitatea. La varsta de 5 luni a copilului, doctorii i-au informat pe parinti ca se poate efectua o interventie chirurgicala de rezectie a malformatiei vezicale, dar ca spitalul nu dispune de un rezectoscop de 9 mm, deci ca ar fi trebuit sa treaca cel putin un an pana cand uretra baietelului sa fie destul de larga ca sa se intervina cu un rezectoscop de 14-15 mm, aflat in dotarea spitalului. Disperati, parintii si bunicii s-au imprumutat pe la banci si au cumparat un rezectoscop de 9 mm, necesar interventiilor chirurgicale pentru copii asa de mici ca Eric, aparat care a costat 9000 euro. A fost efectuata operatia in 25 ianuarie 2012, urgenta tratarii malformatiei vezicale fiind solutionata, dar calvaru

Articolul in Formula AS >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 7 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

DNA cere arestarea primarului din Sinaia, Vlad Oprea. Procurorii îl acuză că a exercitat atribuții de primar când era sub control judiciar

HotNews acum 12 ore
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, este acuzat de DNA că a încălcat cu rea-credință obligațiile măsurii controlului judiciar, în ultimele două luni dând exercitându-și atribuțiile de primar, deși acest lucru îi era interzis, se arată într-un comu

Curtea de Apel București a decis că elevul român suspectat de amenințări cu bombă nu va fi extrădat în SUA pentru a fi anchetat de FBI

Ziua Constanta acum 9 ore
Curtea de Apel București a respins marți cererea autorităților americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții de peste ocean și că a manipulat fete minore pentru a se anga

Tánczos Barna: România va încasa 1,3 miliarde de euro, pe 10 iunie, din tranșa a treia din PNRR

Gandul acum 12 ore
„România va încasa, pe 10 iunie, 1,3 miliarde euro din tranșa a treia de plată pentru Programul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna. „România va încasa 1,3 milioane de euro, pe 10 iunie, din t

Alin Fumurescu a murit. Jurnalist și profesor la University of Houston, el avea 57 de ani

HotNews acum 11 ore
Profesorul Alin Fumurescu a decedat astăzi, la vârsta de 57 de ani, în casa sa din Houston, Texas, anunță revista Dilema cu care a avut o lungă colaborare, într-o postare pe Facebook. „Profesorul şi jurnalistul Alin Fumurescu, colaborator permanent

Declinul cognitiv al lui Joe Biden: Nu l-a recunoscut pe George Clooney la strângerea de fonduri din 2024

Mediafax acum 5 ore
Un fragment din cartea care urmează să apară a fost dat publicității în cursul zilei de marți și prezintă secvența unei întâlniri în culisele strângerii de fonduri între George Clooney și Joe Biden, care revenise în SUA după o întâlnire cu liderii G

Nicușor Dan, amintiri din perioada armatei obligatorii în comunism. „Am tras 50 de cartuşe sau poate 30”

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent Nicuşor Dan a afirmat marţi seară, în timpul dezbaterii de la Antena 3 CNN, că a făcut armata la Artilerie, la Bacău, precizând că a tras în total, în perioada stagiului militar, doar câteva zeci de cartuşe, în contextul în ca

Donald Tusk, premierul Poloniei, despre vizita lui George Simion în Polonia: Rusia este fericită, totul este clar

Mediafax acum 7 ore
Mesajul a fost trimis pe platforma X. „Rusia este fericită. Nawrocki şi omologul său român pro-rus, George Simion, pe o scenă cu cinci zile înainte de alegerile prezidenţiale din Polonia şi România. Totul e clar”, a scris Donald Tusk. Liderul AUR, G

Ilie Bolojan, despre viitorul Executiv: Sunt de acord să ne asumăm toată responsabilitatea pentru a forma un guvern stabil

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la Antena 1, că este de acord să îşi asume toată responsabilitatea pentru a face parte dintr-o formulă de guvernare care să dea un guvern stabil, potrivit News.ro. Bolojan a punctat

Curtea de Apel Cluj a respins cererea Bankwatch de oprire a lucrărilor la gazoductul Tuzla-Podişor. Mesajul lui Burduja

Gandul acum 8 ore
Curtea de Apel Cluj a respins marți cererea Bankwatch de suspendare a autorizaţiei de construire şi de oprire a lucrărilor la proiectul gazoductului Tuzla-Podişor. Lucrarea este finalizată în proporţie de peste 95% şi va aduce gazul din Marea Neagră

Vremea

București
acum

mie.

9°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

8°/10°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/10°
Constanta
acum

mie.

8°/17°
joi

11°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/16°
joi

8°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

mie.

5°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°