Călin Popescu Tăriceanu consideră că Mihai Răzvan Ungureanu a făcut o greşeală acceptând să preia funcţia de prim-ministru, susţinând că acesta "nu are o experienţă politică suficientă pentru a acţiona în deplinătatea forţelor" ca premier şi că are un sprijin "precar" în arcul majorităţii, potrivit Mediafax.
Fostul premier liberal a răspuns, la Digi 24, afirmaţiilor lui Ungureanu legate de demisia sa, în 2007, din funcţia de ministru de Externe, la cererea lui Călin Popescu Tăriceanu.
"Nu împărtăşesc punctul lui de vedere", a spus Tăriceanu, respingând afirmaţiile potrivit cărora i-ar fi căutat "nod în papură" lui Ungureanu.
"A spus că îl pândeam cumva, că i-am căutat nod în papură ca urmare a modului în care el s-a poziţionat în legătură cu reatragrea trupelor române din Irak, ceea ce nu e adevărat. Sigur că n-am apreciat poziţionarea lui şi eu cred că România a făcut o greşeală că s-a implicat cu mult peste posibilităţile ei în Irak - eu nu cred că România nu trebuia să fie parte a acestei coaliţii care a acţionat în Irak, dar s-a implicat cu mult peste posibilităţile ei - şi era un moment în care această discuţie trebuia deschisă şi făcută publică şi stabilit un calendar de retragere. În al doilea rând, a invocat faptul că a fost un incident consular şi că eu eram la curent de această problemă cu ceva timp înainte. Pot să-i spun şi acum că nu eram la curent de această problemă, nu fusesesm informat şi era de datoria lui, încă o dată o spun, ca atunci când îl informează pe preşedinte să îl informeze şi pe şeful guvernului din care face parte", a arătat Tăriceanu.
Tăriceanu a menţionat totodată că, ulterior acestui moment, relaţia sa cu Ungureanu a fost una "corectă". "Nici eu nu sunt un om ranchiunos, probabil nici el şi, ulterior, am avut o relaţie corectă, ca între doi oameni care se respectă", a adăugat el.
Călin Popescu Tăr