O poveste cu un porumbel:
Era in 29 iunie 1987, pe inserat. Priveam din balconul locuintei noastre, dintr-un bloc bucurestean, zborul diverselor pasarele: vrabii, turturele, porumbei si ne-a cuprins, dintr-o data, o puternica dorinta de a creste un pui de pasare, fie el chiar de cioara. Mi-am indreptat ruga spre Dumnezeu, pentru a-mi trimite ce va voi El.
A doua zi, seara, sotul meu a gasit pe pervazul balconului un pui de porumbel, golas, ranit pe spate, cu gusita sparta. L-a luat, i-a umezit ciocul si capul cu apa, in speranta ca isi va reveni. Multe zile, cu mila si dragoste, l-a ingrijit, i-a uns ranile cu un antibiotic, treptat-treptat, puiul vindecandu-se. A inceput sa primeasca hrana din palmele noastre, sub indemnuri si mangaieri. Cu timpul, i-au dat tuleiele, apoi pene, si scotea niste sunete care incepeau cu Biii... si se schimbau intr-un ttt... L-am botezat Bitu, si astfel puiul de porumbel a intrat in familie, ca un copil.
Sotul meu a inceput sa faca cu el exercitii de zbor, lansandu-l de la mica inaltime, dar cu greu isi misca aripioarele si cadea. I-a construit in balcon o casuta cu scarita, pentru ca porumbelul era foarte fricos, se ascundea la auzul diverselor zgomote, dar in casuta lui, se simtea in siguranta. Era foarte atent cand ii vorbeam, ne studia, isi schimba privirea in raport de dialog, venea imediat langa noi cand vorbeam despre el, convingandu-ne astfel ca intelege totul.
Intr-o zi, sotul meu a asezat o scandurica intre o masuta si pervazul balconului, aratandu-i cu degetele cum sa mearga pe ea. A inteles, a pornit si a ajuns pe pervaz, a privit zborul pasarelelor, printre care si al porumbeilor. O clipa de ezitare, dupa care s-a lansat in vazduh. Zborul a durat doar o clipa. A cazut in gradina blocului. Sotul meu l-a luat, a mai incercat sa-l lanseze pentru ca vedeam ca oboseste sa zboare, dar din nou a cazut. E
