Preţul petrolului a scăzut cu 7,44% de la maximul anului înregistrat în martie, se arată într-un comunicat transmis redacţiei. Pe termen mediu şi lung: proiectul Obama de limitare a speculaţiilor de pe piaţa petrolului ar putea avea un efect de creştere a volatilităţii preţului, dacă se va implementa, iar o nouă infuzie de lichidităţi efectuată de Federal Reserve ar putea urca din nou semnificativ preţul petrolului. Însă, până atunci, în ţara noastră, "aritmetica" preţul petrolului-curs USD/RON arată că ar fi logică o ieftinire a carburanţilor cu circa 6%.
Scăderea preţului petrolului cu 7,44% de la maximul anului (128,36 dolari/baril, nivel atins pe 1 martie) până la cotaţia marcată vineri la închiderea burselor poate fi explicată atât prin relaxarea investitorilor în privinţa riscurilor escaladării conflictului din Iran, cât şi prin prisma semnalelor nefavorabile privind economia globală. Claudiu Cazacu, analist-șef al sucursalei din România a X-Trade Brokers, a declarat: "Conflictul militar în strâmtoarea Hormuz a devenit un scenariu mai îndepărtat, după ce Iranul s-a aşezat la masa negocierilor, lăsând < fără carburant > o parte din speculatorii care au intrat la cumpărare în piaţa petrolului, mizând pe o întrerupere abruptă a exporturilor iraniene şi o creştere accentuată a preţului. Scăderile preţului petrolului din martie şi aprilie au fost susţinute şi de veştile negative privind piaţa muncii din SUA, împreună cu teama că Spania ar putea ajunge să plătească dobânzi prea greu de suportat pentru economia deja slăbită de recesiune. Criza care afectează zona Euro riscă să tragă în jos nu doar economia regiunii, ci şi pe cea a partenerilor comerciali importanţi, diminuând cererea de petrol şi deci contribuind la scăderea preţului său".
F. A. Preţul petrolului a scăzut cu 7,44% de la maximul anului înregistrat în martie, se arată într-un comunicat trans