Se întâmplă ca autorii celor mai importante sinteze critice despre poezia generaţiei ‘80 apărute până acum să fie basarabeni: de la Andrei Bodiu (basarabean pe jumătate) la Nicolae Leahu şi Mihail Vakulovski. Cu toţii s-a ilustrat şi ca poeţi, iar cărţile lor sunt, la origine, teze de doctorat. Cea mai originală şi mai puţin doctorală dintre acestea, Portret de grup cu „generaţia optzeci“ (Poezia), îi aparţine „mezinului“ Mihail Vakulovski, unul dintre cei mai talentaţi scriitori ai noului val de peste Prut, cu valenţe de om-orchestră: cronicar de poezie din anii ’90 la revista Contrafort, poet de prim-plan (opt volume până în prezent), animator cultural (fondator al cenaclului şi revistei electronice Tiuk!), autor al unei micromonografii despre N. Manolescu, intervievator pe teme de istorie recentă, traducător asiduu din literatura rusă postavangardistă, mai nou dramaturg şi prozator autoficţional. Portretul de grup... are la bază o teză susţinută acum 10 ani sub conducerea fostului mentor al Cenaclului de Luni, iar decupajul datează în consecinţă, întrucât nici poeţii, nici literatura, nici lumea n-au stat pe loc; destui protagonişti chiar s-au grăbit să dispară... Eu însumi scriu despre acest volum cu întârziere, între timp apărând sub acelaşi titlu şi o culegere de interviuri a lui M.V. cu 21 de poeţi optzecişti (plus un interviu imaginar cu Cristian Popescu şi două convorbiri suplimentare cu N. Manolescu, respectiv Gh. Crăciun). Proiectul „portretistic“ anunţat se va încheia cu o antologie de poezie, a doua după cea a lui Al. Muşina...

Deşi cartea este practic neredactată (abundă numele scrise greşit, titlurile citate aiurea ş.a.m.d.), iar discursul critic, doldora de colocvialisme debutonate şi pigmentat cu autoreferinţe autenticiste, e grevat de scăpări dezagreabile (ex. „fiecare şi-a săpat grădina, vorba lui Voltaire“) ce s-ar fi cuvenit, de aseme