Promisiunile lui Oprescu legate de deschiderea Pasajului Pipera sunt hilare. Edilul azi spunea, mâine se răzgândea.
Primarul Sorin Oprescu a fost luat la rost ieri de bucureșteni, supărați că stau ore în șir în trafic
Sursa: MARIAN ILIE
Săptămâna şi promisiunea. Cam aşa lucrează primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, la cea mai enervantă problemă a traficului din Capitală : Pasajul Pipera.
După ce i-a dus cu zăhărelul ani la rând, Oprescu a dat ochi ieri cu şoferii obosiţi să stea în trafic cu orele. Mai că n-au sărit pe el să-l tragă de urechi.
L-au apostrofat şi l-au ironizat, întrebându-l dacă nu găseşte o foarfecă şi o panglică pe la primărie.
Maidanezi şi pereţi crăpaţi
Inaugurat pe hârtie de cinci ori, pasajul ar fi trebuit să fie deschis, potrivit edilului - şef, acum câteva săptămâni.
N-a fost să fie! Oprescu mai că s-a jurat ieri, sub privirile a lehamite ale bucureştenilor, că noul tronson va fi deschis "în câteva zile". Nu e însă numai problema traficului. Intrat în gura oamenilor care locuiesc în zonă, Sorin Oprescu a fost anunţat că multor locuinţe le-au crăpat pereţii din cauza lucrărilor, ba chiar maidanezii nu găsesc alte locuri de odihnă decât sub pod, spre disperarea fricoşilor.
Scurt istoric al disperării
Începute în 2010, lucrările la Pasajul Pipera au fost promise spre finalizare în toamna anului 2011, când Oprescu abia-şi mai încăpea în piele de mândrie: lucrările erau, în viziunea lui, în grafic: "Va fi dat în folosinţă în octombrie 2011, aşa cum am promis bucureştenilor. Suntem mulţumiţi de această lucrare. Terminăm, ne luăm jucăriile şi mergem la alt proiect".
După o săptămână, primarul revenea asupra discuţiei: "Pasajul va fi gata la finele anului. Am promis bucureştenilor!".
Ajunul Paştelui. Îl aşteaptă, probabil, pe cel al Crăciunului
Cum nu s-a întâmplat minu