Musafirul S-a aşezat la masă pe locul rămas gol Nimeni nu l-a văzut venind Nici nu l-a auzit s-a-ntruchipat parcă acolo din pîlpîirile asfinţitului singuratic. L-am salutat cu teamă Unii şi-au făcut semnul crucii dinaintea lui. N-a dispărut. A rămas să coboare asupra noastră Ochii ăia ai săi neîntrerupţi Ca nişte judecăţi de chihlimbar. Trebuie să fie vreun înger Trimis asupră-ne cu mîntuirea Ori cine ştie cu ispăşirea poate mai simplu cu tînguirea. numai că ce înger poate fi ăsta ciocnind cu toată lumea golind paharele pînă la fund şi sîsîind o notă muzicală în semn de urare. O fi vreun şarpe de-ar năpîrli măcar să ni se arate mai viu... Atît de greu e de-ndurat tăcerea Că se înalţă ca un fum din fiecare din noi Cît să susţină cerul Ca măcar el să nu ne strivească. Iar cheful stă să se spargă tocmai acum La răsărirea nopţii Femeile ameninţă cu-mprăştierea pe la alte hramuri Alte resfinţiri Lăutari trag a aţipire. Daţi-l afară Mama lui de venetic! Băgaţi-i farurile-n ochi Şi puneţi-l să jure pe drapel Trîntiţi-i în braţe o muiere Să-l vedem dacă scapără a om Înfigeţi-i pistolul în piept Şi clarinetul în tîmplă Vîrîţi-i icoana noastră sub nas Şi cîntaţi-i pe la urechi! Ziceţi-i de cătănie Ziceţi-i şi de călugărie! Că vedenie cu siguranţă nu-i Cîtă vreme nu trece prin el Nici un dinte de la furculiţă Iar amintire nu e nici atît Căci n-a fost unul să tresară recunoscîndu-l Regretîndu-l. Drept care nufăr capul musafirului Floare galbenă Se leagănă dintr-o parte într-alta. Doi ţigani suflă în trompete De-a dreapta şi de-a stînga sa Acolo Pe locul ce fusese odată gol Că şi golurile astea cît de adînci Or fi avînd izvoarele lor ascunse Cît să-mpingă chipul omului la suprafaţă Lăsîndu-l o vreme să plutească Şi orbindu-ne cu oglindirea lui. Poetul înnebunind Urletul înnebunirii poetului s-a întins cale de nouă castele în jur ecoul i s-a-ntors din stîncile a trei ţi