trei culori au fost primele raze de afară prin învelișul ce se găurea. în pori și-n mișcări, o dominație nouă peste tot ce-am recunoscut ca al meu în acel moment tempo-ul în unitate, alinierea pasului și sincronizareacu impulsurile au adus ușurătate în imediat am simțit o supradeterminare, apoi echilibrul pe care ți-l oferă truda: supunere și împăcare întru fericirea celor feriți dar s-a produs depresurizarea, am găsit instrumentul pentru obturarea realității am transformat incertitudinea în anexă părăsită a faptelor

îmi pot aminti primele sunete pe care marea legătură cu ziua mi le aduce ca mostre a-ți aminti înseamnă a înțelege în primă fază, involuntar a defini spre a conceptualiza pentru mai tîrziu pentru celălalt a-ți aminti înseamnă a proiecta pe peretele din față chipuri zgomot și semne, a deveni altul iar înțelegerea nu poate fi decît o adeziune la convenție (a înțelege nu viciază, nu poate fi subversiv) ceva exterior nouă, dincolo de înțelegere, imprimă totuși o forță necunoscută (dezesperarea?) cînd înțelegerea se rezumă exclusiv la o amintire față de tine nu mai ești același, mai apoi față de celălalt înapoi văd foarte abstract epilog: au trecut două luni de cînd am încetat să vă mai răspund patru de cînd nu v-am văzut – la tine să zic a trecut ceva timp – și mă gîndesc tot mai rar e natural pentru fiecare stare se găsește o dimineață cînd dînd pătura la o parte realizezi ușurat că nimic din toate astea nu pot face sens mai departe de tine a fost o dorință precisă o țintă – eram sigur că voința mă va duce din punctul A în punctul B pentru că fără nuanțe totul este real – și drumurile sînt de la sine o decizie pe care o iei și care te lunecă înspre finalitate cînd crezi că nu se mai poate încearcă sinceritatea e ultima șansă dacă ai destulă răbdare vei vedea că numai proștii se comportă diferit în condițiile date se pronunțase și m-a