SCRISORI CARE ASTEAPTA RASPUNS
Ma bucur ca existati si ca va putem scrie, ca ne putem confesa, ba chiar mai mult, asteptam ajutorul si sfatul prietenilor revistei. Si eu, ca multi alti oameni, am avut experiente mai bune sau mai rele in viata, dar experienta pe care am trait-o cu ceva vreme in urma mi se pare una cu totul aparte si de aceea am scris-o, in speranta ca aveti sfaturi si pentru mine.
Sunt de multi ani singura, si dupa ce fetele au crescut si au plecat in straintate, am ramas cu o casa goala si un gol in sufletul si viata mea. Familista convinsa, mi-a lipsit in permanenta un partener de viata, un om cu care sa imi petrec anii tineretii, dar si ai maturitatii mele. Dar... cand va spune cineva ca este foarte greu sa-ti refaci viata la 50 de ani si ceva, sa-l credeti pe cuvant. Prietene mai tinere sau mai in varsta, vazand altfel lucrurile decat mine, m-au sfatuit sa ma obisnuiesc cu ceea ce am si sa-mi gasesc linistea sufleteasca, renuntand la cautarea unui partener. Nu le-am crezut in totalitate, deoarece mai toate aveau alaturi un om, un sot pe care se bazau, si nu le-as fi vazut nicicand altfel decat impreuna. Si intrebarea fireasca era - eu de ce sa nu am un om si un suflet langa mine, iar ele, da?
In sfarsit... in primavara anului trecut, am intalnit un barbat, un om de varsta apropiata, un intelectual, un om care profesa la facultatea pe care eu am absolvit-o, un om cu care aveam multe in comun. Pana si faptul ca ne-am nascut in acelasi oras de provincie, de unde ne-am indreptat, apoi, catre Bucuresti, era un semn pentru mine. Copiii nostri (ai lui si ai mei) erau plecati in strainatate ca sa-si faca un rost mai bun, fiind copii de exceptie. El - un om din lumea universitara, cu specializari in Europa si in America, un om cu raspunderi si simtul datoriei duse la extrem. Eu - o femeie care a decis sa lucreze pe cont propriu si sa-
