Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că deputatul PDL Silviu Prigoană i-a spus că va vota moţiunea dacă va fi susţinut pentru funcţia de primar general, liderul PSD transmiţându-i lui Prigoană: "Nu vă susţin. Îl susţin pe Oprescu", scrie Mediafax.
"Fac un pel la ceilalţi parlamentari: veniţi în Parlament şi faceţi-vă datoria faţă de cei care v-au ales! Nu negociaţi cu noi! Îmi spunea domnul Prigoană că votează moţiunea dacă îl susţin ca primar. Nu vă susţin. Îl susţin pe Oprescu. Vă rog să votaţi cum vreţi. Apreciez că sunteţi în sală şi participaţi la vot", a spus Ponta.
Înainte de discursul de la tribuna Parlamentului, liderul PSD a discutat câteva minute în particular cu Silviu Prigoană. Candidatul PDL la primăria Capitalei i-ar fi arătat lui Ponta câteva poze din care ar reieşi că Prigoană nu s-ar înţelege cu preşedintele PDL Bucureşti Elena Udrea, au declarat pentru gândul surse social-democrate.
După ce i-a arătat pozele, Prigoană l-ar fi întrebat pe Ponta dacă i-ar susţine candidatura pentru Primăria Capitalei. Ponta i-a declarat că îi va da răspunsul de la tribuna Parlamentului.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că deputatul PDL Silviu Prigoană i-a spus că va vota moţiunea dacă va fi susţinut pentru funcţia de primar general, liderul PSD transmiţându-i lui Prigoană: "Nu vă susţin. Îl susţin pe Oprescu", scrie Mediafax.
"Fac un pel la ceilalţi parlamentari: veniţi în Parlament şi faceţi-vă datoria faţă de cei care v-au ales! Nu negociaţi cu noi! Îmi spunea domnul Prigoană că votează moţiunea dacă îl susţin ca primar. Nu vă susţin. Îl susţin pe Oprescu. Vă rog să votaţi cum vreţi. Apreciez că sunteţi în sală şi participaţi la vot", a spus Ponta.
Înainte de discursul de la tribuna Parlamentului, liderul PSD a discutat c