De cinci ani încoace, premiul pentru critică acordat în cadrul Galei Uniter nu mai este unul competitiv, fiind decernat direct de Biroul național al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT). În 2012, distincția i-a revenit Monicăi Andronescu, redactorul-șef al revistei online Yorick, autoare de cronici curente, paradoxal, un „gen“ mai greu de întîlnit, în ultima vreme, decît cărțile despre teatru. Încă o realitate care arată că specia criticii de teatru e mai mult decît în criză, în pericol. Despre această stare de fapt vorbește textul pe care-l publicăm în continuare (prin amabilitatea președintei Secției române a AICT, Alice Georgescu, căreia îi mulțumim): luarea de cuvînt a preşedintelui AICT-ului mondial, Yun-Cheol Kim, în cadrul colocviului AICT cu tema „Teatrul din afara teatrului“, organizat în aprilie la Varșovia.

În octombrie, cînd am citit schiţa introducerii pregătite de Tomasz Milkowski (preşedintele Secţiei poloneze a AICT, membru în Comitetul Executiv al Asociaţiei,n.tr.) pentru colocviul nostru, am fost foarte încîntat de faptul că această temă este legată de teatrul contemporan. Este atît de acută şi de provocatoare, încît o putem aborda din punct de vedere estetic, sociocultural sau istoric.

Acest fenomen al „teatrului din afara teatrului“ este mai puternic în teatrul occidental decît în cel asiatic. În Asia, teatrul a fost întotdeauna teatru – un fel de interpretare a unui rol, un fel de joc. Nu a încercat niciodată să ofere o versiune a realităţii, pînă la introducerea teatrului occidental, la începutul secolului al XX-lea. Ca rezultat, în Orient, stilul a fost mai important decît naraţiunea. În Occident, însă, teatrul a căutat dintotdeauna o formă de realitate – fie în iluzia realităţii, fie în realitatea iluziei. Realitatea a fost, de departe, prioritatea supremă a acestui teatru. De exemplu, pentru act