După ce o femeie dă naştere unui copil sau dacă pierde brusc din greutate, muşchii vaginului au nevoie de exerciţii pentru tonifiere. Astfel vaginul se păstrează strâmt şi duce la o mai mare plăcere a ambilor parteneri.
Cu toate că lărgirea vaginului ca urmare a unei vieţi sexuale intense este doar un mit, pereţii acestuia fiind suficient de elastici pentru a permite trecerea unui copil, muşchii respectivi au nevoie de exerciţii, la fel ca oricare alţi muşchi din corp, pentru a se menţine în formă.
Specialiştii consultaţi de către cei de la Intimate Medicine au venit cu 5 soluţii foarte simple pentru un antrenament cât se poate de bun al muşchilor vaginului. Satisfacţia simţită în timpul actelor sexuale se poate îmbunătăţi prin aceste exerciţii mult mai mult decât te-ai putea aştepta.
1. Exerciţiile Kegel
Acestea sunt nişte exerciţii fizice ale muşchilor vaginali, numite astfel după medicul Arnold Kegel, care a fost primul ce a recomandat această practică femeilor pentru îmbunătăţirea musculaturii vaginului.
Orice femeie poate învăţa să facă aceste exerciţii, ele pot fi făcute în orice moment al zilei fără ca cineva din jur să observe. Vaginul se menţine strâmt în urma unor astfel de exerciţii, iar femeile învaţă să îşi controleze mai bine muşchii din acea zonă.
Cea mai simplă metodă de a învăţa să faci un asemenea exerciţiu este ca atunci când urinezi să încerci să opreşti jetul. La început poate nu vei reuşi dar, în timp, vei putea să faci asta. După ce te obişnuieşti cu mişcarea, poţi exersa şi atunci când nu mergi neaparat la baie.
Poţi exersa de câte ori vrei tu aceste exerciţii. Recomandarea specialiştilor este de cel puţin 20-30 de astfel de contracţii pe zi, cu toate că medicul Kegel le spunea femeilor să facă 200 de repetări. Îţi poţi impune propriul număr de exersări.
2. Variaţii ale exerciţiilor Kegel
Mai devrem