Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat că traficul pe Pasajul Pipera va fi deschis luni, "într-o oră, două", după ce reprezentantul constructorului a dat asigurări că lucrările sunt finalizate 100% din punct de vedere rutier.
Edilul Capitalei a mers, împreună cu reprezentanţii constructorului şi cu jurnaliştii, pe Pasajul Pipera, de la rampa dinspre strada Nicolae Caramfil, timp în care a ascultat explicaţiile privind stadiul lucrărilor.
La jumătatea drumului, după ce constructorul a garantat că lucrările sunt finalizate, Oprescu a anunţat, la insistenţele jurnaliştilor, că pasajul va fi deschis luni, "într-o oră, două".
"Gata. Îi dăm drumul, de luni, într-o oră, două. N-am venit să fac poze, staţi în stânga, în dreapta. Nu vreau cu panglici", le-a spus primarul jurnaliştilor care îl întrebau dacă inaugurează pasajul.
Oprescu a adăugat că beneficiile Pasajul Pipera se vor vedea imediat, precizând că sunt 48.000 de maşini care intră prin Pipera în Bucureşti şi se duc spre Voluntari, iar investiţia va fi pusă în valoare când autostrada A3 va deveni funcţională.
"Rămânem pentru micile finisări, dar acum circulaţia poate fi deschisă, acum îi dăm drumul. Vreau să le mulţumesc oamenilor pentru că au avut răbdare şi au suportat şantierul ... A fost şi iarna asta grea, nu sunt scuze ... dar asta e, acum e gata. Beneficiile or să se vadă imediat, sunt ", a mai spus Sorin Oprescu.
Cu acelaşi prilej, Oprescu a fost oprit de o femeie care a reclamat că strada pe care locuieşte nu are apă şi canalizare. "Sora mea, se rezolvă. Îi dau drumul la circulaţie aici şi după aia rezolvăm şi asta", i-a spus edilul femeii, continuând: "Tu vezi să mergi la vot!".
Tot în timpul vizitei la pasaj, Oprescu l-a întrebat pe reprezentantul constructorului dacă au fost instalate panouri antizgomot, ca pe Pasajul Basarab, şi "ochişori",