Liderul deputaţilor PSD Mircea Duşa, nominalizat pentru funcţia de ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, a fost prefect al Harghitei în perioada 2001-2004, potrivit Mediafax.
CITEŞTE ŞIVictor Ponta: Guvernul pe care îl propun nu va fi condus de la Palatul Cotroceni. Vezi LISTA COMPLETĂ a noului cabinet Mircea Duşa s-a născut pe 1 aprilie 1955 la Topliţa, în judeţul Harghita, este căsătorit şi are doi copii. A absolvit în 1988 Facultatea de Ştiinţe Economice Bucureşti şi este membru al PSD din 1996.
Duşa este şi preşedintele organizaţiei Harghita a partidului. El este, de asemenea, şeful Departamentului de Administraţie publică şi descentralizare al PSD.
Mircea Duşa a fost ales deputat în 2004, el aflându-se la al doilea mandat de parlamentar.
În perioada 1996-2001, a ocupat funcţia de prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Oraşelor din România.
În prezent, Mircea Duşa ocupă funcţia de lider al grupului PSD din Camera Deputaţilor, fiind unul dintre cei mai vocali parlamentari ai PSD.
Potrivit declaraţiei de avere din iunie 2011, Duşa are un apartament în Topliţa şi altul în Sâncraiul de Mureş, un autoturism Skoda fabricat în 2004 şi două terenuri în Topliţa şi în Sîncraiul de Mureş. Are datorii la BCR în valoare de 15 000 de euro şi respectiv de 31 000 de lei, cu scadenţă în 2015.
Venitul anual încasat în calitate de deputat a fost de 58.260 de lei, iar venitul soţiei, procuror la Parchetul Judecătoriei Topliţa, a fost de 88.998 de lei. Liderul deputaţilor PSD Mircea Duşa, nominalizat pentru funcţia de ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, a fost prefect al Harghitei în perioada 2001-2004, potrivit Mediafax.
CITEŞTE ŞIVictor Ponta: Guvernul pe care îl propun nu va fi condus de la Palatul Cotroceni. Vezi LISTA COMPLETĂ a noului cabinet Mircea Duşa s-a născut pe 1 aprilie 1955