La Institutul Clinic Fundeni a fost deschisă prima bancă de celule stem, care asigură condiţii atât pentru procesarea, dar şi pentru stocarea acestora. În viitor, pacienţii români vor avea acces la celule de la donatori neînrudiţi atât din ţară, cât şi din stăinătate.
În România, pacienţii care aveau nevoie de un transplant şi nu găseau un donator compatibil în familie, erau trimişi în străinătate. Aceată procedură costa statul peste 100.000 de euro, iar viaţa pacientului era pusă în pericol, pentru că transferul lui într-o altă ţară întârzia procedurile medicale chiar şi cu câteva luni.
"Registrul donatorilor voluntari este aproape terminat, ceea ce presupune accesul pacienţilor la celule de la donatori neînrudiţi pentru transplant, atât din Registrul Naţional, cât şi din Registrele Internaţionale interconectate la acesta'', a explicat dr. Carmen Orban, managerului Institutului Fundeni.
Procesarea celulelor stem hematopoietice în banca de la Fundeni reprezintă o condiţie obligatorie pentru ca şi celulele recoltate în România să poată fi trimise către orice centru de transplant medular din străinătate.
Potrivit reprezentanţilor Institutului Fundeni, banca de celule stem îndeplineşte toate criteriile pentru a deveni şi prima bancă publică de celule de cordon ombilical (care pot fi stocate mai mult timp) dintr-o instituţie de stat. Astfel, mamele vor putea dona la naştere celulele din cordonul ombilical al copilului şi vor putea salva o viaţă.