Suma necesară pentru măririle salariilor din sector public este de 1,5 miliarde de lei, iar în momentul acesta există o economiei de 600 de milioane de lei, iar diferenţa poate fi obţinută din venituri colectate, potrivit ministrului Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi.
"Nu este nevoie de împrumuturi pentru măriri, există bani care pot fi folosiţi", a declarat ministrului Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi.
Majorarea salariilor ar fi fost decisă de Cabinetul Ungureanu imediat după încheierea misiunii FMI, prin hotărâre de guvern, pentru că nu se depăşea anvelopa salarială de 42 de miliarde lei aprobată prin strategia fiscal-bugatară, iar rectificarea ar fi avut loc în iulie, afirmă Bogdan Drăgoi.
"Noi am anunţat că imediat după misiunea FMI vom da o hotărâre în guvern şi să stabilim că de la 1 iunie vor fi reîntregite salariile. Nu era nevoie de o rectificare bugetară. Rectificarea ar fi avut loc în luna iulie. Cu această revenire, masa salarială estimată, de 42 de miliarde lei pe 2012, nu va fi depăşită" a spus ministrul interimar al Finanţelor.
Drăgoi a ţinut să explice că efectul creşterii salariilor de la 1 iunie trebuie văzut atât pe partea de cheltuieli, cât şi de venituri, unde se vor încasa sume mai mari din CAS, impozit pe venit, TVA şi accize.
"Suma netă pentru reîntregirea salariilor începând cu 1 iunie 2012 este de 1,5 miliarde lei", a precizat Drăgoi.
El a explicat că prin politica de înlocuire a unui singur angajat din 7 plecări naturale din sistemul bugetar s-a ajuns ca la nivelul anului 2012 să se realizez o economie a cheltuielilor de personal de 600 de milioane lei comparativ cu bugetul aprobat iniţial.
"Diferenţa va fi acoperită din veniturile colectate, mai mari decât bugetul agreat. La momentul aprobării de către Parlament creşterea economică estimată pentru 2011 era de 2%, dar s-a dovedit că a fost de 2,5%,