Chris James, un britanic în vârstă de 54 de ani, a primit un implant supranumit "ochi bionic" și acum vede din nou într-o oarecare măsură, dupa ce a fost complet orb timp de zece ani.
După ce un deceniu a trăit în întuneric, James a reușit pentru prima dată să vadă o lumină puternică, după ce medicii i-au introdus în partea din spate a ochiului un cip digital de 3 milimetri, asemănător cu cele folosite la camerele video de la telefoanele mobile.
Deocamdata, omul distinge doar forme încețoșate, însă speră ca ceea ce creierul lui interpretează cu ajutorul acelui microcip să se îmbunătățească cu timpul.
James povestește pentru Daily Mail despre acel "moment magic". "N-am știut la ce să mă aștept, dar am văzut o lumină puternică, ca și cum cineva ar fi făcut o poză cu bliț și atunci am știut că nervul optic încă funcționează"
Lumina care cade pe cei 1500 de pixeli ai implantului digital e convertită în semnale electrice, acestea sunt preluate de nervi și transmise în porțiunea creierului responsabilă cu vederea.
Medicii sunt optimiști și spun că este nevoie de timp pentru ca bărbatul să reușească să recunoasca fețele celor din jur, creierul lui trebuie să "învețe" din nou să vadă.