Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungurii de la MOL se pregătesc să scoată petrol din Kazahstan

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 4 mai 2012 ·

Grupul petrolier ungar MOL estimează că va putea începe în anul 2015 producția de petrol la un zăcământ pe care îl exploreză de mai mulți ani în Kazahstan, potrivit agenției de presă MTI, citată de Agerpres.

MOL va trebui să mai investească 250 milioane de dolari în Kazahstan, după ce a investit până acum alte 100 de milioane în explorare, după cum a declarat Zsolt Hernádi, directorul general al companiei.

Rezervele de petrol estimate în cazul acestui zăcământ sunt de circa 200 milioane barili echivalent petrol. Este vorba de o treime din rezervele dovedite de petrol ale României, și de 7,5 ori mai mult decât rezervele de petrol ale Ungariei. Nivelul maxim al producției este estimat la un milion de tone echivalent petrol pe an.

Încă doi ani pentru explorare

Grupul ungar este implicat în explorarea şi producţia de hidrocarburi în Kazahstan încă din anii 1990. În 2004, MOL a intrat într-un proiect în care în prezent deţine o participaţie de 27,5% iar experţii MOL au preluat lucrările de explorare. Directorul MOL a precizat că pentru a putea finaliza aceste lucrări de explorare în următorii doi ani MOL va trebui să foreze patru noi puţuri.

Proiectul ar fi echivalent cu 5% din rezervele totale de hidrocarburi ale MOL Group, care a declarat, prin vocea directorului general, că pregăteşte şi alte investiţii în Kazahstan.

Compania românească OMV Petrom deține și ea mai multe licențe de explorare, dezvoltare și exploatare pentru zăcăminte de petrol în Kazahstan, cel mai important fiind Komsomolskoe, cu rezerve petroliere de 34 milioane de barili echivalent petrol.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 4 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare

Mediafax acum 31 minute
Tottenham a învins sâmbătă Manchester City în deplasare într-o partidă din etapa a XII-a din Premier League. Tottenham a înscris de patru ori. La oaspeţi, românul Radu Drăguşin a fost titular.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 49 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum 2 ore
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe pentru nereguli în secţiile de votare din diaspora. Răspunsul MAE

Mediafax acum 56 minute
AUR anunţă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu. Reprezentanţii partidului spun că sunt „nereguli constatate în secţiile de votare din diaspora”. În replică, MAE susţine că „aspectele care privesc derulare

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 200.000 de români din străinătate au votat până la ora 21.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră aproape 260.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 200.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până sâmbătă, la ora 21.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de aproape 260.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 206.233 de persoane au votat

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 3 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Hamas anunţă că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

News.ro acum 15 minute
Hamas a anunţat că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care ar arăta incidentul şi că, în acest stadiu, "nu poate confi

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°