Scrisoarea de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional nu va fi trimisă către Parlament dacă nu va fi respectat principiul neafectării deficitelor structurale ale fondului de asigurări de sănătate şi ale fondului de pensii. Declarația a fost făcută la începutul întâlnirii președintelui Traian Băsescu cu delegația comună a FMI, Băncii Mondiale și Comisiei Europene. Sursa: CODRIN PRISECARU
„Sunteţi aproape de terminarea misiunii, după cum am înţeles. Şi aş vrea să ştiu cum arată imaginea de ansamblu acum. În orice caz, aşa cum am discutat cu ministrul de Finanţe, elementul cheie legat de plăţile pe care trebuie să le faceţi în perioada următoare trebuie să rămână la stadiul de a nu afecta deficitele structurale ale fondului de asigurări de sănătate şi ale fondului de pensii. Este elementul esenţial din punctul meu de vedere. Nu voi trimite scrisoarea Parlamentului dacă acest principiu nu va fi respectat. În alte domenii, aşa cum am înţeles, nu avem prea multe progrese în reformarea întreprinderilor de stat, dar programul a fost renegociat în ultimele zile. Să sperăm că vom avea succes în perioada următoare”, a declarat Băsescu, citat de Agerpres.
În scrisoarea de intenție negociată de noul guvern în cadrul acordului de tip preventiv cu cele trei instituții ar urma să fie inclusă și majorarea cu 8% a salariilor bugetarilor începând din iunie, precum și restituirea către pensionari a contribuțiilor la asigurările de sănătate declarate neconstituționale.
Preşedintele Traian Băsescu a primit, duminică, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. La întâlnirea cu delegaţia FMI, BM, CE au fost prezenţi şi ministrul desemnat al Finanţelor, Florin Georgescu, secretarul de stat la MFP Gheorghe Gherghina, reprezentatul României la FMI, Mihai Tănăsescu, şi Adriana Marinescu, din p