Apărătorul lui Glasgow Rangers nu poate comenta finala de la Bucureşti fără o tristă întoarcere în trecut. Dar de-abia aşteaptă "momentul istoric pentru fotbalul românesc".
27 aprilie 2006. O zi pe care Dorin Goian nu o va uita. Nu poate. Îi bîntuie somnul, îi apasă enervant sufletul în fiecare clipă de atunci. Putea fi finala lui de Cupă UEFA. Finala Stelei în faţa Sevillei. Dar n-a fost. Fericiţi au fost doar Maccarone, McClaren şi Middlesbrough. Ei au jucat ultimul act de la Eindhoven, după 0-1 şi 4-2 în semifinale cu steliştii.
Acum, şase ani mai tîrziu, cînd sprintăm spre finala Europa League, prima organizată de Bucureşti, apărătorul în vîrstă de 31 de ani ajuns la Glasgow Rangers se bucură pentru fotbalul nostru, dar nu reuşeşte să îşi ascundă tristeţea pentru finala ratată în 2006. De el şi de roş-albaştri.
"A fost şansa unei generaţii"
- Salut, Dorin! Ne apropiem de finala...
- Ah, finala... Ce bucurie pentru unii şi ce amintiri am eu...
- Încă te mai supără 27 aprilie 2006?
- Tot timpul o să mă gîndeasc la acea finală ratată. Şi nu doar eu, toată generaţia de atunci. E finala care ne va bîntui o viaţă! A fost şansa carierei noastre şi am ratat-o! Şi în somn îmi reapar secvenţe de la Middlesbrough. Putea fi aşa frumos şi s-a terminat aşa urît! Îmi aduc aminte că, la sfîrşit, în vestiar, plîngeam toţi ca nişte copii. Era prea tîrziu pentru regrete.
"Ne-au călcat în picioare"
- Aţi avut 3-0 cu Middlesbrough scor general la un moment dat...
- Da... Cu o echipă britanică în faţă nici o diferenţă nu e suficientă.
- Tu ai dat al doilea gol pe Riverside.
- Şi? La ce ne-a folosit? La nimic!
- Totuşi, cum a fost posibil? Jucaţi în acele clipe mai bine decît ei.
- Sincer, mi-a fost frică de golul doi al lor. Apoi, ne-au pus sub o presiune enormă, ne-au sufocat, ne-au călcat în picioare. Dint
