Ţara Bascilor şi Bilbao reprezintă un capitol aparte în structura Spaniei. Dincolo, Madridul e urmaşul istoric al vechiului regat al Castiliei, unul din cele care au pus practic bazele actualului stat spaniol. Şi forţa centripetă care a ţinut (şi ţine) legate într‑un conglomerat destul de eterogen diverse comunităţi şi provincii.
Pe plan fotbalistic, într-un oraş în care există Real, fanii lui Atletico nu pot fi decât rudele mai sărace ale Madridului. La sfârşitului secolului al XV-lea, căsătoria Isabelei de Castilia cu Ferdinand de Aragon şi stabilitatea adusă de cele două mari regate, plus finalizarea "Reconquistei", au pus bazele viitorului stat spaniol. Istoric, Madridul are legătură cu vechiul regat al Castiliei, deşi are în acest moment statutul unei comunităţi şi provincii autonome.
Dacă Ţara Bascilor ar fi considerată o "excepţie", Madridul e "regula" în Spania. E cel mai mare oraş şi cea mai bună marcă. Din 1561, de când Felipe al II-lea a mutat curtea imperială aici, Madridul a rămas mereu, cu mici excepţii, capitala Spaniei. Astăzi e un oraş cu 3,3 milioane de locuitori, al treilea din Uniunea Europeană, după Londra şi Berlin, şi tot al treilea, după Londra şi Paris, dacă includem şi populaţia din zona metropolitană (6,3 milioane de locuitori).
Cu mulţi imigranţi români (52,875, potrivit cifrelor oficiale), cea mai mare comunitate, după cea ecuadoriană. O capitală curată, pe locul 12 în topul celor mai "verzi" oraşe din Europa (Bucureştiul e plasat pe 28) şi cu o mulţime de obiective turistice. Palatul Regal, Muzeul Prado, Plaza Mayor sau celebra Plaza Cibeles, piaţa centrală, inima oraşului şi locul unde fanii Realului sărbătoresc succesele. Pentru cei "rojiblancos", şampania se desface, ce-i drept, mai rar, tot într-o piaţă din centrului oraşului (Plaza de Cánovas del Castillo, foto), lângă fântăna zeului Neptu
