În cei trei ani care au trecut de la adoptarea programului Prima Casă, oferta pe acest segment a crescut considerabil, conform unei analize realizate de portalul imobiliare.ro.
Dacă în iunie 2009, apartamentele vechi cu două camere erau vizate în principal, după aproape trei ani, adresabilitatea programului s-a lărgit astfel încât aplicanţii la acest program au în momentul de faţă semnificativ mai multe opţiuni de achiziţie în limita bugetului impus de către stat.
De la apartament în Berceni la unul în centrul Capitalei
La momentul demarării programului guvernamental, nivelul maxim al aspiraţiilor unui bucureştean era reprezentat de un apartament vechi cu două camere într-unul dintre cartierele de clasă medie ale Capitalei - Drumul Taberei, Militari, Dristor, Berceni.
Potrivit imobiliare.ro, la vremea aceea 43% din oferta de apartamente vechi cu două camere din Bucureşti se încadra în pragul de 60.000 de euro. Astăzi însă, ponderea deţinută de anunţurile compatibile cu Prima Casă pe acest segment este vizibil mai ridicată, respectiv 65% din total.
În acest moment, cumpărătorii se pot îndrepta inclusiv spre zone ca Universitate, Romană sau Cişmigiu, unde cu 60.000 de euro pot fi cumpărate garsoniere, apartamente cu două sau chiar trei camere, cu suprafeţe de până în 60 de metri pătraţi, în imobile construite între 1950 şi 1970.
O altă schimbare survenită în ultimii trei ani constă în diferenţierea clară a preţurilor în funcţie de anul construcţiei, în condiţiile în care acest criteriu fusese adesea ignorat în anii de boom, când în piaţă se vindea orice şi oricum.
60.000 de euro este etalonul şi pentru proprietarii din marile oraşe
O adaptare a ofertei de apartamente vechi la criteriile programului guvernamental poate fi observată şi în celelalte mari oraşe ale ţării. Astfel, în urmă cu aproape trei ani, cel mai bine la of