Avocații lui Adrian Năstase au reușit să amâne, din nou, procesul ”Trofeul Calitații” de la Completul de cinci judecători a instanței supreme. După ce au fost depuse aproximativ 20 de cereri, dintre care zece din partea unui avocat al fostului premier, apărătorii au cerut la unison amânarea cauzei deoarece respectivul avocat nu este în țară, fiind plecat ”la un colocviu internațional”. Cele cinci judecătoare ale completului l-au amendat cu 2.000 de lei pe apărătorul lipsă și au stabilit un nou termen pentru 16 mai. Sursa: EVZ
Trei dintre cei cinci avocați ai lui Năstase au început în forță, depunând zece cereri. Unele dintre ele au fost trimise prin fax sau depuse la dosar cu 25 de minute înainte de începerea procesului. Al doilea apărător a lipsit pe motiv că este bolnav, fiind depusă la dosar o adeverința medicală în acest sens.
Specialistul CEDO știa că pleacă din țară
Toată polemica s-a purtat în jurul vedetei lipsă, apărătorul Corneliu Liviu Popescu. Pe motiv că este specialist pe spețe ale CEDO, ceilalți trei avocați ai lui Năstase nu au vrut să-l substituie, în ciuda insistențelor președintei de complet și de instanță, Livia Stanciu. Printre actele depuse de Popescu se remarcă unul prin care se dorește ca instanța să revină la vechea practică potrivit căreia perioada în care un dosar a fost suspendat la Curtea Constituțională să nu fie scăzută din termenul general de prescripție a unui dosar. În cazul de față, ”Trofeul Calității” a stat 11 luni la Curtea Constituțională. De altfel, unul dintre apărătorii fostului premier a recunoscut că acest dosar se va închide în luna iunie a acestui an.
Opinii divergente
Pe de o parte, apărătorii nu au fost de acord cu prelungirea judecății cu 11 luni, pe de altă parte au susținut că, în cazul în care va înceta procesul, ei vor solicita continuarea judecății deoarece clientul său dorește să-și dove