Amplasarea la periferie a proiectelor imobiliare prezentate la „Project Expo“ a nemulţumit majoritatea celor aflaţi în căutarea unei locuinţe.
În ultimii ani, cererea nu prea s-a întâlnit cu oferta pe piaţa imobiliară. Dacă până acum cumpărătorii se plângeau că imobiliarii veneau cu preţuri prea mari, în prezent, clienţii susţin că valorile sunt acceptabile, dar, din păcate, locuinţele sunt amplasate în afara oraşului. Acestea sunt concluziile de la târgul imobiliar „Project Expo", organizat la Palatul Copiilor, la sfârşitul săptămânii trecute.
„Cele mai importante condiţii pentru cumpărători sunt preţul şi poziţionarea locuinţei în apropierea unui mijloc de transport", arată Bogdan Chiriac, reprezentantul agenţiei imobiliare Premier. În acelaşi timp, organizatorii târgului „Project Expo" ne-au mărturisit că oamenii sunt foarte sensibili la preţ, nu prea sunt interesaţi de bonusuri precum mobilă, maşini sau alte lucruri. „Clienţi vor discounturi", au completat organizatorii.
La deschiderea târgului au venit câteva zeci de români interesaţi de achiziţia unei locuinţe. După câteva minute bune în care vizitatorii au analizat ofertele, aceştia s-au declarat mulţumiţi de preţuri, dar nu şi de amplasarea locuinţelor. „Preţurile sunt bune, construcţiile arată bine, dar sunt în afara oraşului. Mă interesează un apartament în oraş. Nu vreau în centru, dar nici în afara Bucureştiului", ne-a spus Monica Drăghici, o posibilă cumpărătoare.
Cei 31 de expozanţi - dezvoltatori, agenţii imobiliare şi brokeri de credite - s-au prezentat la „Project Expo" cu discounturi de până la 30%, pentru perioada 11-13 mai. Reducerile de preţ din perioada târgului au fost între 700 şi 8.000 de euro.
Locuinţe de la 21.000 de euro
Cea mai ieftină locuinţă de la standurile expozanţilor a fost o garsonieră de 35 de metri pătraţi, care a f