Can Serv, proprietarul supermarketurilor Primăvara, a intrat în procedură de insolvenţă, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cerere acesteia la sfârşitul săptămânii trecute.
Can Serv, deţinută de omul de afaceri Ion Avram, a depus în urmă cu o săptămână cererea de intrare în insolvenţă la Tribunalul Bucureşti, potrivit Mediafax.
Instanţa a admis cererea companiei şi a desemnat Casa de Insolvenţă Transilvania în calitate de administrator judiciar.
În 2010, compania avea o cifra de afaceri de 55 milioane de lei, în scădere semnificativă faţă de anul precedent, când a raportat afaceri de peste 150 de milioane lei. Totodată, în 2010 Can Serv a trecut pe pierderi, cu un rezultat negativ de 4,85 milioane de lei, faţă de un profit de 1,9 milioane de lei în 2009.
Compania avea în 2010 datorii de 161 milioane de lei (circa 37 milioane de euro) şi 385 de angajaţi.
O parte din supermarketurile Primăvara au fost preluate în 2010 de către Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize.
Omul de afaceri Ion Avram este implicat şi în dezvoltarea de proiecte rezidenţiale în Bucureşti, unul fiind finalizat în zona Ghencea. Investitorul mai avea în plan construirea unui ansamblu de locuinţe în zona Lujerului, dar proiectul nu a mai fost început din cauza crizei.