Pensia facultativă este mai sigură, dar poliţele de tip unit-linked pot aduce beneficii mai mari pe parcurs. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Asigurarea unui venit mai consistent la bătrâneţe are două variante prin care poate fi realizată. Pe de o parte, pensia privată facultativă (pilonul III), introdusă în 2007, pe de altă parte asigurările de viaţă cu capitalizare (unit-linked), aflate pe piaţă încă de la sfârşitul anilor ’90.
Reglementate prin lege, pensiile private sunt mai puţin flexibile. Contribuţia e limitată la 15% din salariul brut, iar periodicitatea coincide cu cea a plăţii contribuţiilor sociale: lunar sau trimestrial. Plata pensiei nu poate începe mai devreme de 60 de ani, banii fiind rambursaţi integral în cazul invalidităţii permanente.
Asigurările unit-linked sunt, dimpotrivă, mult mai flexibile. Primele pot fi oricât de mari, plata la orice interval, iar rambursarea poate începe şi mai devreme de 60 de ani. Un alt plus este dat de asigurarea de viaţă şi de multitudinea de opţiuni suplimentare disponibile.
Unde e mai profitabil
Pensia privată este totuşi mai flexibilă când vine vorba de modificarea sumei lunare şi de eventualele "găuri" în plata contribuţiilor. De asemenea, are o deductibilitate de până la 400 euro pe an (circa 150 de lei pe lună), însă se plăteşte impozit la plata pensiei. În cazul unit-linked nu există deductibilitate, dar plata beneficiilor este scutită de impozitul pe venit.
Randamentele au fost până acum mai mari la asigurările unit-linked. Costurile sunt mai puţin transparente însă, ceea ce le face greu de comparat cu cei aproape 5% luaţi de administratorii fondurilor de pensii la fiecare plată, la care se adaugă 1-2% anual comision de administrare.
Lista principalelor diferențe între pensiile facultative și asigurările de tip unit-linked: