Directorul Direcţiei operaţiuni de piaţă din Banca Naţională a României, Şerban Matei, va fi numit reprezentant al României la Fondul Monetar Internaţional, în locul lui Mihai Tănăsescu, care va prelua poziţia de vicepreşedinte al Băncii Europene pentru Investiţii.
"Şerban Matei va prelua poziţia de reprezentant al României la finele acestei veri", au declarat surse oficiale, citate de Mediafax.
Matei a absolvit în 1992 facultatea de Finanţe-Bănci de la Academia de Studii Economice, iar din acelaşi an lucrează în Banca Naţională a României.
El a fost numit director al Direcţiei operaţiuni de piaţă în toamna anului 2010, anterior ocupând postul de director adjunct al acestei direcţii.
Matei deţine şi poziţia de preşedinte al ACI Romania - Asociaţia Pieţelor Financiare şi este membru al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma.
Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI şi fost ministru al Finanţelor, va fi numit vicepreşedinte al Băncii Europene pentru Investiţii (BEI), pentru un mandat de şase ani, poziţie pe care România o va deţine în premieră.