Printre tratamentele care pot să ne afecteze uneori ireversibil auzul se numără unele comune, care se administrează în mod curent.
În majoritatea cazurilor, acest efect secundar apare după ce au fost luate doze foarte mari. Durata tratamentului nu este importantă, pentru că efectele toxice ale medicamentelor asupra auzului (denumite medical ototoxicitate) nu se cumulează.Anumite antibiotice injectabile se numără printre medicamentele care pot să distrugă, uneori pentru totdeauna, nervul acustico-vestibular, care controlează auzul şi echilibrul. „Este vorba despre aminoglicozide, un grup de antibiotice din care fac parte neomicina, gentamicina şi streptomicina", spune prof. dr. Ioan Fulga, şeful Catedrei de Farmacologie a UMF „Carol Davila" din Bucureşti.Dintre toate, neomicina este antibioticul cel mai toxic pentru structurile urechii, însă numai dacă este administrat sub formă injectabilă, nu şi sub formă orală. „Acest mod de administrare nu este însă folosit tocmai din cauza toxicităţii asupra nervului acustico-vestibular ", precizează specialistul.Soluţiile auriculare (picături pentru urechi) care conţin neomicină nu afectează în niciun fel auzul, pentru că nu ajung la nervul auditiv. Gentamicina şi streptomicina au efect ototoxic tot sub formă injectabilă, modalitate de administrare care se practică. Dacă administrarea lor se întrerupe după ce s-a constatat o pierdere uşoară a auzului, efectele sunt reversibile. Dacă se continuă, ele vor fi permanente.
Citeşte şi:
Cum îţi influenţează sănătatea anotimpul în care te naşti
De ce ne îmbolnăvesc cerinţele şefilor
Unele diuretice sunt toxice pentru urechi
Printre medicamentele care pot să afecteze auzul se numără şi diureticele, grup din care face parte furosemidul. „El este periculos numai dacă se îndeplinesc comcomitent două condiţii: dacă se administrează în doze mari şi dac