Reţeaua de socializare a depăşit, încă de la lansarea pe Wall Street, "grei" ca Amazon, Hewlett-Packard, Starbucks sau Dell. Sursa: REUTERS
Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg s-a trezit propulsat pe locul 29 în totul miliardarilor lumii, după ce compania sa a fost cotată ieri pe Nasdaq, bursa de la New York.
Joi, Facebook încheiase cea mai mare ofertă publică iniţială derulată vreodată în domeniul hi-tech, reuşind să plaseze pe piaţă circa 422 de milioane de acţiuni la preţul unitar de 38 de dolari.
Reţeaua a atras astfel 16 miliarde de dolari, a treia mare ofertă din istoria SUA, după Visa şi General Motors.
Campania a atras însă şi multe critici din partea celor care nu au apucat să cumpere acţiuni şi care au acuzat că achiziţiile s-au făcut pe pile şi relaţii.
Capitalizarea Facebook pe bursă, la deschiderea şedinţei de vineri, de pe Wall Street, a fost de 104,2 miliarde de dolari. Însă investitorii aşteptau creşteri fulgerătoare ale valorilor acţiunilor. Optimiştii prevedeau chiar şi salturi de 50% faţă de nivelul de la deschidere.
Super-Zuckerberg
Dar, chiar înaintea oricăror creşteri, valoarea unitară de 38 de dolari a cele 503 milioane de titluri deţinute de Mark Zuckerberg, care abia a împlinit 28 de ani, înseamnă o uriaşă avere de 19,1 miliarde de dolari, a 29-a în topul magnaţilor lumii.
Fondată în 2004, în căminele Universităţii Harvard, Facebook este astăzi cea mai mare reţea de socializare din lume, cu peste 900 de milioane de utilizatori activi.
Citiţi şi: Un american cere jumătate din Facebook. VEZI DE CEPlanul lui Zuckerberg a ieșit perfect. Facebook a vândut tot la valoare maximă. Lumea are de azi un nou multimiliardar