Etnomuzicologul Grigore Leşe povesteşte, pentru EVZ, despre cum vede muzica de astăzi, ceteraşul de la "Românii au talent", dar şi despre cum merge cu "horile" peste hotare. GRIGORE LESE
Grigore Leşe: "Nu toată lumea trebuie să fie artist pe lumea asta"
Sursa: Octavian Cocolos GRIGORE LESE
Grigore Leşe: "Nu toată lumea trebuie să fie artist pe lumea asta"
Sursa: Octavian Cocolos
Recent, a avut loc gala de 10 ani a postului TVR Cultural. Anul acesta, şi emisiunea "La porţile ceriului" împlineşte opt ani. Leşe a umblat prin toată ţara după "povestitori, horitori, dănţăuşi, oameni speciali".
Nu caută invitaţi special pentru emisiune, pentru că îi cunoaşte deja. "Eu din lumea aceea vin, acolo m-am născut. Am crescut într-un sistem educaţional mărginit de hotarele satului. Acolo lucrurile au o rânduială, lumea ştie ce are de făcut. Ei ştiu de ce sunt pe lumea asta, ştiu ce priorităţi au. Cu alte cuvinte, alături de ei poți să te formezi. E important să ai rădăcini", ne-a povestit Grigore Leşe, glumind că, teoretic, ar putea şi să cânte într-o orchestră simfonică.
După un drum cu "horile" la Paris, Leşe continuă concertele prin ţară pentru ca, mai apoi, să ia drumul Coreei. Acolo va cânta cu un grup de ruşi – lipoveni din Sarichioi, despre care spune că au "voci de apă".
"E plină ţara de imitatori"
Grigore Leşe este apreciat şi respectat pe mai toate continentele. Totuşi, nu vrea să fie un artist popular. "Popular înseamnă «accesibil gustului comun». Eu promovez din cultura tradiţională lucruri profunde, muzica terapeutică, cu alte cuvinte, genuri reprezentative. Insist cu doina, care a fost inclusă în patrimoniul UNESCO", ne spune el. Promovează de circa 40 de ani muzica tradiţională şi nu îi place cea "de exaltare trupească".
Despre tineri, etnomuzicologul spune că ei nu cunosc trecutul. "Nu toţi îşi caută m