Mediile româneşti n-au reflectat cum se cuvine un mare eveniment si un triumf al culturii româneşti, petrecut în ultimele zile.

Zic: triumf, în cunoştinţă de cauză. Pentru că detestăm triumfalismul epocii comuniste, am început să minimalizăm şi extrem de puţinele momente care ar trebui să ne sporească stima de sine. Aceste momente ar trebui, dimpotrivă, intens mediatizate, ca dovezi că avem ceva de spus în lume.

E vorba despre impresia ieşită din comun pe care cultura românească a lăsat-o la Târgul de carte din Torino, desfăşurat luna aceasta, şi unde România a fost, alături de Spania, ţară invitată. Vreau de la-nceput să arăt că, în competiţia amicală dintre standul românesc şi cel spaniol nu a existat nici o îndoială asupra câştigătorului: România a surclasat Spania la toate categoriile. Este meritul statului român că, timp de cinci ani, nu a redus finanţarea acestui excelent instrument cultural care este ICR, şi care a avut în tot acest timp suficiente fonduri ca să poată etala cultura românească aşa cum trebuie. Şi apoi, este meritul ICR şi a viziunii lui Horia Roman Patapievici că imaginea culturală a României în lume s-a schimbat cu totul în ultimii ani. Un singur detaliu: prin intermediul ICR s-au tradus în toate limbile peste trei sute de volume de scriitori români contemporani, cu o frecvenţă de o carte pe săptămână, pe când în urmă cu doar şase ani puteai număra pe degetele unei singure mâini scriitorii români traduşi. Aceste lucruri trebuie spuse. Ele sunt adevăruri pe care nimeni, având bună credinţă, nu le poate contesta. Standul românesc a fost de data aceasta impozant, imediat vizibil, şi a dominat târgul. Câtă diferenţă faţă de ruşinea anilor trecuţi, când găseai standul nostru în cel mai umil ungher al târgurilor de carte! A fost o construcţie multifuncţională, decorată cu bun-gust, care a roit, timp de mai multe zile, de activităţi. Au su