Mai multe comandouri americane şi sud-coreene au fost paraşutate în Coreea de Nord pentru a supraveghea instalaţiile militare subterane. Dezvăluirea a fost făcută de comandantul american al forţelor speciale din Coreea, citat de presa din SUA. Sursa: Reuters
”După 50 de ani, tot nu ştim mare lucru despre capacitatea şi amploarea acestor instalaţii subterane (nord-coreene). Mijloacele noastre electronice de recunoaştere şi supraveghere nu sunt atât de eficiente cum ne-am dori şi trebuie să trimitem oameni acolo”, a spus responsabilul american, citat de news.com.au.
Generalul Neil Tolley a precizat pentru revista The Diplomat că, având în vedere faptul că instalaţiile nord-coreene sunt la adăpost de sateliţii de spionaj, ”am trimis soldaţi sud-coreeni şi americani în Nord pentru a desfăşura misiuni speciale de recunoaştere”.
Aceste trupe de comando au fost paraşutate cu minimum de echipament, astfel încât să nu poată fi reperate de Phenian, a continuat Tolley.
Phenianul a construit mii de tuneluri după încheierea Războiului din Coreea, în 1953. Cel puţin patru au fost săpate sub zona demilitarizată ce marchează frontiera dintre cele două Corei.
Printre instalaţiile militare identificate se află și 20 de terenuri de aviaţie, parţial îngropate, şi mii de posturi de artilerie.
La începutul acestui an, agenţia sud-coreeană Yonhap anunța că Phenianul sapă cel puţin două tuneluri sub o locaţie afectată testelor nucleare, cel mai probabil pentru a pregăti un nou test.