Ploile care par să nu se mai oprească provoacă deja temerea că ar putea afecta revenirea, şi aşa incertă, pe creştere economică, a României.
Ploile care i-au "murat" pe români nu au avut acelaşi efect şi asupra economiei, ba chiar în unele cazuri au fost benefice. "La nivel de ţară nu putem vorbi de calamităţi în sectorul agricol. Dimpotrivă, ploile au sporit producţia", spune Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
Un alt domeniu care ar fi putut avea de suferit, cel al construcţiilor, a fost influenţat doar marginal de ploi. "Au fost şi perioade când s-a putut lucra, nu a plouat neîntrerupt. Cea mai mare problemă a sectorului sunt condiţiile de finanţare, nu cele meteo", afirmă Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO).
O vedere optimistă asupra lucrurilor are şi Adrian Mitroi, secretarul general al CFA România. "Cred că şi acest an va fi unul bun pentru agricultură. Ploile nu au fost atât de însemnate încât să conteze pentru economie", apreciază acesta. Influenţa scăzută a ploilor nu înseamnă, totuşi, că nu vom avea probleme cu revenirea pe plus a economiei. "Vom avea o evoluţie a PIB aproape de zero în acest an, sub aşteptările oficiale. Cea mai mare problemă este importul de recesiune din restul Europei. Setea de lichiditate din Europa este mai importantă pentru PIB decât abundenţa de ploi din România", completează Mitroi.
Reversul medaliei
Dincolo de problemele externe, şi ploile s-ar putea transforma din prieten în duşman, iar continuarea acestora ar putea duce la compromiterea unor culturi şi la un an agricol mai slab. "Ce e în exces dăunează. În locurile mai joase au fost afectate legumele şi plantele pentru nutreţ, iar multe culturi au depăşit faza de întreţinere, în principal de ierbicidare", e