Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spania e un butoi cu pulbere. Finanțele țării o iau la vale, iar oficialii au început să se acuze între ei

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 30 mai 2012 ·

Situația Spaniei pare să se înrăutățească pe zi ce trece, ultima lovitură fiind dată de demisia guvernatorului Băncii Centrale, Miguel Angel Fernandez Ordonez. Sursa: Reuters

Oficialul spaniol a demisionat cu o lună înainte de încheierea mandatului la conducerea Băncii Centrale, din cauza criticilor virulente care i-au fost aduse în ultimele zile. Ordonez a fost acuzat că nu ar fi acordat suficientă atenție supravegherii băncilor, și din cauza sa Bankia ar fi ajuns să aibă nevoie în prezent de circa 19 miliarde de euro.

Ordonez a fost criticat atât de reprezentanți ai Partidului Popular, aflat la guvernare, cât și de membri ai opoziției și chiar de inspectori ai Băncii Spaniei, pe care o conducea. Potrivit Bloomberg, aceștia ar fi trimis pe 16 mai o scrisoare către primul ministru Mariano Rajoy, în care cereau demisia Guvernatorului.

Miguel Ordonez a refuzat să răspundă întrebărilor de la audierea sa în Senat, după ce i-a fost refuzată cererea de a apărea în fața plenului, partidul de guvernământ, majoritar în Parlament, votând ca el să apară în fața unei comisii într-o ședință cu ușile închise.

Bâlbâieli între Madrid și BCE

Între timp, scandalul din jurul naționalizării Bankia ia amploare. Pe 28 mai, un oficial din Ministerul Economiei de la Madrid afirma că se ia în calcul folosirea unei emisiuni de titluri de stat pentru a recapitaliza banca, în locul numerarului, ceea ce ar fi putut implica și Banca Centrală Europeană (BCE).

Financial Times a publicat ulterior un articol din care reieșea că BCE ar fi respins un asemenea plan, însă astăzi instituția a publicat un comunicat de clarificare a situației. Astfel, Spania nu ar fi informat BCE despre modul în care intenționează să salveze banca, și prin urmare nu putea fi vorba despre un refuz.

Tot astăzi, ministrul Economiei Luis de Guindos a afirma

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 5 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare

Mediafax acum o ora
Tottenham a învins sâmbătă Manchester City în deplasare într-o partidă din etapa a XII-a din Premier League. Tottenham a înscris de patru ori. La oaspeţi, românul Radu Drăguşin a fost titular.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas anunţă că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

News.ro acum 57 minute
Hamas a anunţat că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care ar arăta incidentul şi că, în acest stadiu, "nu poate confi

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 42 minute
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 35 minute
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 3 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România

Mediafax acum 28 minute
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile prezidenţiale din România. Întâlnirea a avut loc în cadrul Programulului electoral de observare a alegerilor pentru Preşedintele

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum o ora
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°