Mulţi sunt cei care tind să considere creșterea economică anemică drept o consecință a politicilor economice. Publicația „Wall Street Journal” scoate însă în evidenţă faptul că problema este dată chiar de politicile economice în sine.

Este o problemă de politică economică, susține publicația financiară, datorită modului în care ajustările sunt implementate în cadrul unui regim de rate de schimb fixe, precum zona euro. Într-un astfel de context dat de apartenenţa la un cadru monetar unic, restrictiv, ţările care prezintă deficite de cont curent persistente, precum Spania și Italia, au nevoie de devalorizare internă – adică reducerea salariilor și prețurilor în cadrul economiilor lor – pentru a corecta aceste dezechilibre. Prin asta ele se deosebesc de țările care înregistrează surplusuri, precum Germania, care ar trebui să-şi reevalueze în sus preţurile şi salariile.

Află de ce președintele Cehiei susține că Europa trebuie să scape de „cămașa de forță” a Bruxelles-ului

Restricţiile de curs, ca o trecere la ora de vară

Milton Friedman a comparat aceste restricții de curs de schimb impuse monedelor cu ajustarea orară necesară făcută odată cu trecerea la la anotimpul de vară, fără a trece la noua oră, de vară. Astfel, varianta ca oamenii să nu modifice ora, şi să se trezească, să ajungă la muncă, să plece de la muncă şi să se culce, toate cu o oră mai devreme, este teoretic posibilă. Nu este însă deloc uşor de pus în practică. La fel şi cu ajustările din economie. Se pot face prin reduceri de salarii şi preţuri – în economiile necompetitive, dar sunt extrem de greu de acceptat de populaţie.

A avea un curs de schimb flexibil este la fel precum a schimba ora. Ajustările de nivel de prețuri sunt realizate prin devalorizare. Într-un mediu de curs de schimb fix, acest lucru nu poate fi realizat decât prin reducerei salariale, de ch