Poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor au depistat, în ultima săptămână, 145 de infracţiuni economice, de săvârşirea cărora sunt suspectate 138 de persoane, printre care şi administratorul unei firme ce avea la vânzare parfumuri de 100.000 de euro, susceptibile a fi contrafăcute.
Poliţiştii au găsit, la un stand al firmei respective aflat într-un complex comercial din Voluntari (judeţul Ilfov), 800 de parfumuri purtând mărcile unor firme renumite, susceptibile a fi contrafăcute, a căror valoare de piaţă este de peste 100.000 de euro, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Parfumurile au fost ridicate în vederea expertizării privind originalitatea, iar administratorului societăţii comerciale i s-a întocmit dosar penal pentru evaziune fiscală şi punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, se mai arată în comunicat.
De altfel, cele mai multe dintre infracţiunile economice descoperite în ultimele şapte zile au fost de evaziune fiscală.
Din totalul celor 138 de persoane suspectate de infracţiunile economice din ultima săptămână, opt sunt cercetate în stare de reţinere sau arest preventiv.
De asemenea, 20 persoane sunt cercetate în 15 dosare complexe, faptele comise având urmări deosebit de grave prin cuantumul prejudiciului sau al numărului mare de persoane implicate, precizează IGPR.
Poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor au depistat, în ultima săptămână, 145 de infracţiuni economice, de săvârşirea cărora sunt suspectate 138 de persoane, printre care şi administratorul unei firme ce avea la vânzare parfumuri de 100.000 de euro, susceptibile a fi contrafăcute.
Poliţiştii au găsit, la un stand al firmei respective aflat într-un complex comercial din Voluntari (judeţul