Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV LPF îi cere dovezi lui Mititelu: "Sunt acuze extrem de grave, imaginea noastră a fost afectată! Dacă nu va putea proba, îi vom face plângere penală"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 2 iunie 2012 ·

Veşti nu tocmai bune pentru LPF şi FRF, dar mai ales pentru cluburile din Liga I. Conform editie.ro, conturile Ligii şi Federaţiei au fost blocate, după ce Adrian Mititelu a contestat la începutul anului legalitatea în care se află cele două instituţii.

FRF şi-a prezentat poziţia oficială pe marginea acestui subiect, acum a venit rândul şi LPF-ului să reacţioneze. Prin vocea lui Cătălin Ciubotă, Liga Profesionistă de Fotbal îi cere oficial lui Adrian Mititelu să aducă probe în sprijinul informaţiilor apărute.

După ce ediţie.ro a oferit informaţia conform căreia băncile nu vor mai face operaţiuni bancare către LPF şi FRF începând cu ziua de ieri, avocatul LPF, Cătălin Ciubotă, a declarat pentru ProSport: "Aceste dezvăluri făcute de ziarul online al domnului Mititelu şi preluate de site-urile online ale celor două ziare de sport din România sunt nişte acuze extrem de grave la adresa noastră. Îl rugăm pe domnul Mititelu să probeze concret aceste dezvăluiri, iar dacă nu le are îl anunţăm că îi vom face plângere penală. Considerăm că imaginea şi activitatea LPF-ului sunt extrem de afectate după acest dezvăluiri. Vă daţi seama prin ce trec cluburile acum deoarece cu toţii se întreabă dacă işi mai primesc banii din drepturile TV. Dacă aşa-zisa decizie contra LPF-ului a avut caracter secret, iar titularul contului (nr. red. Liga Profesionistă de Fotbal) nu a fost înştiinţat atunci e grav cum a ajuns această informaţie în posesia lui Mititelu. Eu mă îndoiesc ca el să fi avut surse, iar noi să nu fim înştiinţaţi oficial. În concluzie aşteptăm cât mai rapid probele domnului Mititelu. Nu ne interesează vorbele"

Ciubotă a admis că mai multe bănci au cerut LPF-ului lămuriri în legătură cu dezvăluirile făcute de Mititelu: "Este adevărat că mai multe bănci ne-au solicitat părerea vis-a-vis de acuzele lui Mititelu, iar domnul Dragomir m-a mandatat pe mine să discu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii vor fi sancţionaţi - VIDEO

News.ro acum 15 minute
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 22 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum o ora
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 28 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°