Şeful AIG, Robert Benmosche, a declarat că, în contextul crizei datoriilor din Europa, guvernele trebuie să accepte că oamenii vor trebui să lucreze din ce în ce mai mulţi ani, pe măsură ce creşte speranţa de viaţă, transmite Bloomberg.
"Vârstele de pensionare vor trebui să se majoreze la 70, 80 de ani", a afirmat Benmosche, care a împlinit, săptămâna trecută, 68 de ani, într-un interviu în vila sa din Dubrovnik, Croaţia. "Acest lucru ar face pensiile și serviciile medicale mai accesibile. Oamenii vor lucra mai mult timp şi acest lucru va lua povara de pe umerii tinerilor", a explicat acesta.
Criza, care se prelungeşte deja pentru al treilea an, ameninţă să distrugă uniunea monetară a celor 17 state care compun zona euro, în condiţiile în care se discută perspectiva ieşirii Greciei din eurozonă, iar costurile de împrumut ale Spaniei cresc pe fondul dificultăţilor din sectorul bancar.
Grecia, unde speranţa medie de viaţă este de 81,3 ani, are o vârstă de pensionare de 59,6 ani, printre cele mai reduse din Europa, potrivit datelor analizate de Bloomberg.
Preşedintele Franţei, Francois Hollande, socialistul care a câştigat alegerile luna trecută, a pledat pentru diminuarea vârstei de pensionare de la 62 la 60 de ani, în paralel cu creşterea taxelor pe bănci şi companii şi cu introducerea unui impozit de 75% pe câştigurile ce depăşesc un milion de euro.