Nu-mi face catusi de putin placere sa ma ocup de scandaluri intelectuale, mai ales pe teme de fraude, imposturi si matrapazlacuri. Nu m-a amuzat cazul profesoarei Corina Dumitrescu de la Univesitatea Crestina “Dimitrie Cantemir”, fictiva absolventa de cursuri de relatii internationale la “Standford”, nominalizata de Victor Ponta in fruntea Ministerului Educatiei, nu ma incanta sa ma ocup de profesoara Carmen Musat de la Universitatea din Bucuresti. Dar nu pot ignora ca de ani de zile doamna Musat se preocupa de fiecare rand pe care il scriu cu o atentie de-a dreptul hiperbolizanta. Am scris aici acum cateva zile despre un citat pe care doamna Musat il atribuia ba lui Ceausescu, ba mie (este greu de descalcit acest mister) din carrtea mea “Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt” (1976). Oricum, era un citat inventat, utilizat in chip manipulator si menit sa ma denigreze. Am trait un seniment de deja-vu, aveam impresia ca recunosteam un text care a circulat si, iata, inca mai circula in zone nu tocmai onorabile sau acolo unde diversii calomniatori, stipendiati ori voluntari, pot sa penetreze prin armele intoxicarii ori prin ospitalitatea iresponsabila a unor “gazde” mistuite de resentimente irepresibile.
Nu ma mira ca profesoara Musat a cazut in aceasta cursa. Revista pe care o conduce, “Observator Cultural”, a transformat de cativa ani incoace viciul intelectual in virtute. In aceasta revista s-a publicat un text al unei conferentiare de la Universitatea din Bucuresti (Lavinia Barlogeanu) in care, cu semnele citarii, i se atribuia lui H.-R. Patapievici o enormitate destinata sa-l transforme intr-un profet al celei mai pustiitoare intolerante anti-democratice. Cand s-a demonstrat ca este o fabricatie, autoarea, in loc sa recunoasca lucrul elementar, ca a comis o frauda, ca a mintit, ca a plasmuit un citat, in loc de a-si cere indispensabilele scuze, s-e enerva
