Am renunţat demult să intru în polemici, să dau replici ori să revin cu (inutile) explicaţii la articole ori afirmaţii ale mele. Sursa: EVZ

Nu contest dreptul comentatorilor, sub semnătură sau scriind protejaţi de anonimat, asemeni turnătorilor Securităţii, de a mă ataca. Că o fac benevol sau pe bani, îi priveşte — Dumnezeu cu mila. În ultimii ani, un săptămânal de cultură mai viguros în vigilenţă ideologică decât în performanţă intelectuală, pare să se fi specializat însă tocmai în demersuri sulfuroase care necesită măcar o măruntă punere la punct. Îndeosebi pentru că între cei care agită flamura intoleranţei, agresivităţii, pasiunii ideologice oarbe — însuşiri demne de komisăresele de tristă amintire — se află întâia stătătoare a publicaţiei, d-na Carmen Muşat.

N-aş fi dat nicio importanţă aserţiunilor sale — cum n-am dat niciodată de când mă onorează cu atenţie de politruc fanatic — dacă n-ar fi sărit din zona opiniilor (fie ele şi atacuri la persoană, la profesie, la creaţie, la poziţiile politice) în cea a dezinformării şi minciunii. Pe scurt, d-na Muşat mă acuză că, scriind săptămâna trecută despre numirea unui oarecare Muraru în fruntea IICCMER, aş fi comis, "halucinant şi caraghios", un act "de mistificare cu bunăştiinţă" şi un "fals intelectual". Pentru d-na Muşat, citatul incriminat ar fi o fabricaţie murdară, un "mixaj" odios, un exemplu de "retorică apocaliptică". Ei bine, nu: n-am inventat, n-am trucat şi n-am "apocaliptizat" nimic. Am preluat, pur şi simplu, fragmente "nemixate" din "Regulamentul de organizare şi de funcţionare al IICCMER" (http://www.crimelecomunismului.ro/ro/despre_iiccr/cadrul_legal/rof/), mai precis din Capitolul 2, articolul 7, alineatul (1), ajungând la concluzia limpedissimă că numirea d-lui Muraru (în locul lui Ioan Stanomir) s-a făcut prin abuz de putere: domnia sa n-a fost propus, aşa cum stipulează cadrul leg