Una dintre cele mai aşteptate trupe cântă mâine, pentru prima dată în România, la Romexpo. Cei de la Linkin Park promit un show exploziv. Sursa: Foto: Hepta
Linkin Park urcă mâine, în sfârşit, pe o scenă românească. La concert sunt aşteptaţi între 12 şi 15.000 de oameni şi, chiar dacă cei mai mulţi români tânjesc de la începutul anilor 2000 după piesele care i-au făcut celebri pe americani, membrii formaţiei promit să surprindă în noul turneu, dedicat albumului "Living Things", cu un sound care îmbină rockul cu care ne-au obişnuit cu viziunea matură a formaţiei. Nu vor ocoli, însă, "Crawling", "In the End" şi "Runaway", de pe primul lor album, "Hybrid Theory", lansat în 2000.
Revenirea trupei
Mike Shinoda, Chester Bennington, Brad Delson, Dave "Phoenix" Farrell, Joe Hahn şi Rob Bourdon lansează oficial noul material la puţin timp după concertul din Bucureşti, pe 26 iunie. Primele cronici din mediul virtual anunţă o revenire spectaculoasă a trupei înfiinţate în 1996, cu peste 50 de milioane de albume vândute la activ.
Pregătirile pentru concertul de la Romexpo au intrat pe ultima sută de metri, iar cerinţele celor de la Linkin Park, cunoscuţi pentru concertele lor explozive şi fără pată când vine vorba de sunet, nu au fost puţine. Special pentru acest show a fost adus din Cehia un sistem de sunet performant care nu se găseşte în România.
Scena pregătită de peste 500 de oameni are peste 14 metri înălţime şi măsoară 400 de metri pătraţi. În ceea ce priveşte paza, ea este asigurată de 200 de oameni de ordine. Publicul este aşteptat de la ora 17.30, urmând ca Zdob şi Zdub, care cântă chiar înaintea trupei Linkin Park, să urce pe scenă la 19.00. În deschiderea formaţiei americane au fost anunţate pe ultima sută de metri alte două formaţii importante din underground-ul românesc: Coma şi Phenomenon. Trupele vor încălzi atmosfera începând cu ora 17.50