Vijeliile se întorc de astăzi. Meteorologii au emis din nou cod galben de vreme rea în toată ţara. Va ploua cu tunete şi fulgere, iar vântul va bate cu putere.
Ploile vor avea caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat şi izolat 60 de litri pe metru pătrat, îndeosebi la deal, la munte şi în nord. Acestea vor fi însoţite de intensificări ale vântului, care pot lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 de grade, în Dealurile de Vest, şi 31 de grade, în Bărăgan şi sudul Moldovei.
Atenţionarea meteorologilor intră în vigoare de la ora 10 şi este valabilă până la ora 18. În unele zone ale ţării, a plouat deja cu gheaţă iar mai multe gospodării au fost inundate. Grindina căzută lângă Dej a îngreunat circulaţia pe Drumul Naţional 1C.
Din cauza bucăţilor mari de gheaţă, şoferii au fost nevoiţi să tragă pe dreapta timp de 10 minute până când ploaia şi grindina s-au mai domolit.
Şi în Făgăraş a căzut grindină timp de câteva minute bune. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit şi nu s-au produs pagube materiale.
Şapte gospodării şi peste 10 hectare de teren agricol din comuna suceveană Râşca au fost inundate în urma unei ploi torenţiale.
Echipajele ISU Bucovina au intervenit cu motopompe să scoată apa din curţile oamenilor.
Din fericire, locuinţele nu au fost afectate.