Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât de mult se va mai întări dolarul în faţa leului şi cu ce costuri pentru România

Publicat in Ziarul Financiar, marți 5 iunie 2012 ·

Aprecierea rapidă a monedei americane poate arunca în aer factura importurilor în dolari, însă din fericire petrolul se ieftineşte.

Amplificarea crizei elene pune România sub o dublă ame­nin­ţare din perspectiva cursurilor valutare: în primă instanţă orice deterioare suplimentară a situaţiei Gre­ciei provoacă deprecierea leului în raport cu euro, însă în subsidiar antrenează o slăbire şi mai mare a monedei naţionale faţă de dolar ca o consecinţă a şubrezirii euro în faţa monedei SUA.

Dolarul american s-a apreciat cu 10% în faţa leului doar în ultimele două luni, în timp ce ritmul de creştere al euro a fost de trei ori mai mic. Încă şi mai rău, de la începutul crizei în septembrie 2008 leul a pierdut nu mai puţin de 60% din valoare în faţa monedei americane, deprecierea faţă de euro fiind de 15% în aceeaşi perioadă. Cursul de schimb calculat de BNR a depăşit la sfârşitul săptă­mânii trecute pentru prima dată pragul de 3,6 lei/dolar. BNR calculează cursul leu/dolar în mod indirect, pe baza parităţii euro/dolar. Aşa­dar, depreciindu-se în faţa euro, leul scade şi mai mult în faţa dolarului în condiţiile în care acesta tinde să se aprecieze în raport cu euro din cauza înrăutăţirii percepţiilor privind şansele de supravieţuire ale uniunii monetare.

"Nu trebuie uitate implicaţiile asupra cotaţiei leu/dolar: impactul deprecierii leului faţă de euro cu 10%, de exemplu, ar fi şi mai mare prin prisma poziţiei leului în raport cu dolarul având în vedere aşteptările ca paritatea euro/dolar să continue să scadă", spune Cătălina Molnar, economistul-şef al RBS România.

Chiar dacă impactul aprecierii dolarului asupra economiei este mult mai redus decât cel al creşterii euro, efecte există şi în acest caz având în vedere că circa o cincime din exporturile şi importurile româneşti se fac în dolari. Companiile care îşi exportă producţia în ţări ca Rusia

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 48 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 29 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 2 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°