Noul antrenor al roş-albaştrilor vrea să intre în istorie la finalul acestui sezon. Laurenţiu Reghecampf (foto) a spus că doreşte să obţină eventul cu Steaua şi să fie cel mai tânăr antrenor din România care reuşeşte o asemenea performanţă. Chiar şi aşa, Reghe e departe de recordul lui Gheorghe Popescu, care la 32 de ani devenea antrenorul ce reuşea să câştige titlul şi cupa în acelaşi sezon.
Steaua nu a mai câştigat campionatul de şase ani, dar asta nu îi fură dreptul lui Reghecampf (36 de ani) de a spera că la finalul viitorul sezon va reuşi eventul. Într-un interviu acordat pentru Pro TV Magazin, antrenorul roş-albaştrilor recunoaşte că vrea să intre în istorie. "Steaua este o echipă mult prea mare să te gândeşti că poţi lucra cu jumătăţi de măsură. Pentru mine există doar locul 1. Trebuie să rupem «blestemul» şi să aducem în capitală laurii. Îmi doresc să ajung cel mai tânăr antrenor al Stelei care câştigă cupa şi campionatul". Din păcate pentru el, tehnicianul roş-albaştrilor nu are cum să îşi îndeplinească dorinţa. În urmă cu 60 de ani, Gheorghe Popescu, în vârstă de 32 de ani la acea vreme, reuşea să obţină cele două trofee, în acelaşi sezon, cu CCA.
Ar fi egalul lui tata Puiu
Chiar şi aşa, în cazul în care reuşeşte să câştige ambele trofee, Reghecampf l-ar egala pe Anghel Iordănescu (atunci avea 37 de ani). Acesta a obţinut eventul cu Steaua în 1987, după o finală controversată cu Dinamo, care s-a întrerupt la scorul de 1-1, dar comisiile de atunci i-au dat învingători pe roş-albaştri. Ultimul antrenor care a reuşit o performanţă cu Steaua la o vârstă fragedă este Cosmin Olăroiu. Acesta a obţinut titlul de campion şi a dus echipa din Ghencea până în semifinalele Cupei UEFA în sezonul 2005-2006, când avea tot 37 de ani, exact cât ar avea şi Reghe la finele campionatului viitor.
Încercăm să creăm echipa i