Cele două ţări-gazdă ale Euro 2012 au făcut investiţii majore în infrastructură, însă doar guvernul de la Varșovia are speranţe că va trage foloase de pe urma organizării turneului final al Campionatului European
Fenomenul globalizării a atins şi fotbalul. Iar desemnarea Poloniei şi Ucrainei drept gazde ale turneului final al Campionatului European este un exemplu în acest sens. Nu singurul, ediţia din 2022 a CM urmând a se desfăşura în Qatar, după ce cea din 2018 a revenit Rusiei.
Alegerea celor două gazde ale Euro 2012 s-a desfăşurat în două etape. În 8 noiembrie 2005, din cele cinci candidaturi depuse au fost reţinute trei, cele ale Italiei (11 voturi), Croaţiei şi Ungariei (9), respectiv Poloniei şi Ucrainei (7). Eliminate au fost atunci Turcia (6) şi Grecia (2).
La Comitetul Executiv al UEFA, ţinut la Cardiff (Ţara Galilor), la 18 aprilie 2007, a fost aleasă, prin vot secret, gazda competiţiei. De fapt gazdele fiindcă opt din cei 12 electori au preferat Ucraina şi Polonia! S-a înregistrat astfel o mare surpriză, Italia, socotită mare favorită, primind doar patru voturi, în timp ce Ungaria şi Croaţia n-au avut niciunul.
25 de miliarde de euro în infrastructură
Alegerea celor două ţări din Europa Răsăriteană a fost explicată şi prin faptul că multe dintre federaţiile din estul continentului l-au sprijinit pe Michel Platini în alegerea sa ca preşedinte al UEFA. Iar francezul le-a întors acestora serviciul prin susţinerea unei deschideri spre fosta zonă comunistă a continentului.
Organizarea Campionatului European de fotbal în două ţări, fără să fie o noutate - s-a mai întâmplat în 2000 (Belgia şi Olanda) şi în 2008 (Austria şi Elveţia) - a ridicat o problemă în acest ultim caz, distanţele dintre oraşele gazdă din Polonia şi Ucraina fiind foarte mari.
Între Gdansk şi Doneţk, de pildă, sunt 1.900
